miercuri, 29 octombrie 2008

Noaptea pe munte

"Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe"(Constantin Brancusi ). Sunt singurele cuvinte la care ma gandesc intens atunci cand urc un munte.
Cand esti pe varful unui munte, noaptea, nu vezi decat stele... stele stralucitoare de un alb purpuriu, stele care te uimesc si te impresoara, atat de albe si ipunatoare si atat de numeroase, incat restul cerului negru nici nu mai conteaza.e ca si cum ai fi dedesuptul raiului, sub acoperis, iar deasupra ta, podeaua e ciuruita de gauri infinite ce lasa lumina infinitului sa vina peste tine in raze mici, in fasii,precum o raza de soare printr-o sita, in milioane de licurici ce par sa te iubeasca...si toata acesta senzatie, de a fi la un pas de imparatia cerului, nu face decat sa te elibereze sa iti redea curajul si increderea in tine...acolo sus, pe varf de munte, viata e mai simpla...si sufletul mai luminat.

2 comentarii:

Stefania spunea...

"La un pas de imparatia cerurilor"... chiar crezi ca exista asa ceva? mai ales atunci cand stii ca cerul nu e limita si ca dincolo de el sunt stele, planete... spatiu cosmic etc.

tu26dor spunea...

multumesc mult,Stefania.
din simplitatea vorbelor m-ai facut sa realizez ca dincolo de final mai exista ceva mai mult decat suprem, mult mai sublim; dincolo de cer e alt spatiu, in care doar visele mai au curaj sa patrunda. ce crezi, mai e vreo alta cale de a ajunge acolo?